Primul lucru la care probabil vă gândiți când considerați să lucrați în Germania este cum ar trebui să procedați astfel încât să fiți în concordanță cu legislația muncii din această țară. Printre demersurile care trebuie făcute pentru a munci în condiții de legalitate în Germania se numără și declararea rezidenței fiscale.
Pentru a înțelege conotațiile rezidenței fiscale, trebuie să clarificăm în primul rând ce înseamnă rezidența fiscală în Germania, la ce ajută și cum se poate stabili, dar și de unde se poate obține un certificat de rezidență fiscală.
Ce este un certificat de rezidență fiscală în Germania?
Certificatul de rezidență fiscală Germania este un document care atestă faptul că Germania este țara în care locuiți și lucrați și în care plătiți taxe și impozite.
De regulă, o persoană are rezidența fiscală în țara în care are și domiciliul permanent, cel stipulat în buletin. Dar pentru o persoană care a plecat în Germania să lucreze pentru mai mult de 6 luni (183 de zile), rezidența fiscală se va modifica conform noii reședințe, iar acest lucru trebuie declarat autorităților. Această obligație a fost stabilită prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1099/2016, iar sancțiunea în cazul nerespectării ei este amenda.
Nu ezitați să ne contactați
Noi cei din TJ-Legal lucrăm zilnic pentru ca dumneavoastră să vă primiți banii cât mai curând, chiar dacă nu putem influența activitatea oficiilor fiscale. Dacă vreți să vă aveți banii în cont rapid și fără griji, nu ezitați și contactați-ne.
Care este procedura pentru stabilirea rezidenței fiscale în Germania?
Rezidența fiscală în Germania se stabilește în funcție de timpul pe care o persoană îl petrece acolo – acesta trebuie să fie cel puțin 6 luni neîntrerupte. Dacă durata de timp petrecută în Germania este mai mică de 6 luni, vă păstrați rezidența fiscală în țara de origine.
Pentru a vă stabili rezidența fiscală în Germania trebuie să vă adresați administrației fiscale în raza căreia aveți domiciliul, cu următoarele documente:
- Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale la plecarea din România;
- Copie după cartea de identitate;
- Certificat de rezidență fiscală Germania.
Acest certificat de rezidență fiscală (Antrag auf Erteilung einer Ansässigkeitsbescheinigung) trebuie solicitat de la Finanzamt printr-o cerere (care poate fi obținută tot de la Finanzamt sau poate fi descărcată online).
După ce primiți notificarea oficială care confirmă rezidența dumneavoastră fiscală în Germania, trebuie să informați autoritățile fiscale din România de faptul că ați făcut această schimbare. Această informare se face prin depunerea unei declarații la administrația fiscală (ANAF) de care aparțineți.
Cine nu este obligat să-și declare rezidența fiscală în Germania?
Nu sunteți obligat să vă schimbați reședința fiscală dacă:
- plecați în Germania pentru perioade mai mici de 183 de zile dintr-un an, fie la muncă, fie în scopuri turistice.
- munciți în Germania ca funcționar public sau angajat al statului român în acest stat;
- ați renunțat la cetățenia română.
Totodată, trebuie reținut faptul că obligația de depunere a chestionarului pentru stabilirea rezidenței fiscale la plecarea din România revine doar persoanelor care au părăsit teritoriul țării de la data intrării în vigoare a Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 74/2012. În situația în care ați plecat începând cu data de 30.01.2012, sunteți obligat să depuneți acest chestionar.
De ce e important să aveți un certificat de rezidență fiscală în Germania?
Probleme legate de rezidența fiscală apar în momentul în care dețineți locuințe în două state, fie că sunteți proprietar sau chiriaș. În acest caz, ar trebui să aveți rezidență în statul în care relațiile personale și economice sunt mai apropiate.
Dacă nu sunteți considerat rezident fiscal în Germania sau dacă oficiul de taxe din Germania nu a primit această informație de la dumneavoastră, el va solicita dovada veniturilor din România, presupunând că ați lucrat doar o parte din an în Germania, iar cealaltă parte din an în țara de reședință.
Datorită Convenției privind evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital stabilite între România și Germania, dacă lucrați în Germania mai mult de 6 luni pe an și vă declarați rezidența fiscală acolo, evitați dubla impozitare, adică impozitarea pentru venituri atât în țara în care ați obținut venitul, cât și în țara de rezidență, în cazul nostru, Germania și România.
Și pe lângă evitarea dublei impozitări, declararea rezidenței fiscale în Germania vă poate ajuta și în cazul în care doriți să vă recuperați taxele pe care le plătiți pe venit în Germania, pentru că numai rezidenții au dreptul la deduceri. Iată așadar de ce trebuie să fiți atent la toate aceste detalii.
Dacă aveți întrebări cu privire la recuperarea taxelor din Germania sau dacă aveți nevoie de ajutor în a le obține, vă stăm la dispoziție.